Departe de funcționalitate, ceasurile de mână au devenit de multă vreme niște bijuterii în sensul real al cuvântului, iar colecționarii pasionați știu exact ce anume face special fiecare producător în parte. Una dintre mărcile de renume la nivel internațional este Atlantic, o companie care a pus mare preț pe tradiție și valori reușind totuși să țină cont de inovație și cerința pieții. Atlantic a fost unul dintre primii producători care au realizat ceasuri rezistente la apă, iar acesta este doar un exemplu din multele care au făcut din acest brand unul nelipsit din colecțiile cunoscătorilor. Fondatorul mărcii de ceasuri Atlantic a fost, cum altfel, un vizionar.
Fondatorul mărcii de ceasuri Atlantic – Ceasornicarul cu viziune și principii
Născut pe 26 martie 1845, Eduard Kummer este unul dintre fondatorii celebrului ceas elvețian. Și-a început ucenicia de foarte tânăr și a descoperit că este nu doar foarte priceput, ci și pasionat de mecanismele care necesitau o funcționare perfectă. A lucrat constant, a vrut să învețe de la cei mai buni și a muncit fără odihnă ca să își perfecționeze abilitățile în fabricarea ceasurilor de mână. Avea deja titulatura de maestru de orologie calificat când a pus, împreună cu câțiva prieteni, bazele unui atelier în Grenchen, unde realizau mecanismele pentru ceasuri.
Avea 43 de ani când autoritățile din localitatea natală, Bettlach, și-au dat seama de calitățile extraordinare ale lui Kummer și i-au cerut să-și mute activitatea acasă, să sprijine în acest fel dezvoltarea zonei. La rândul lor, localnicii aveau să-l sprijine în deschiderea atelierului. În 1888 a apărut Ed. Kummer AG Bettlach, pe scurt EKB, atelierul ce avea să tranforme satul în inima producției de ceasuri elvețiene. Firma a început cu aproape 20 de angajați, dar a crescut atât de rapid încât până la începutul secolului al XIX-lea avea peste 700 de oameni care lucrau în ceea ce era deja o fabrică. Kummer se dovedea nu doar un ceasornicar excelent, ci și un om de afaceri cu fler și un muncitor neobosit.
Până spre finalul anilor 1920 compania a continuat să producă componente și mecanisme de ceasuri pentru firme precum Longines sau Certina, însă începutul anilor 30 a adus cu el primele ceasuri făcute integral aici, sub numele de Atlantic. Erau, de altfel, și primele ceasuri rezistente la apă. Kummer, deși un păstrător atent al tradițiilor, era însă un vizionar pe toate planurile, nu doar în ceasornicărie. Într-o vreme în care săptămâna de lucru avea 6 zile, iar programul era de 11 ore pe zi, când nu existau vacanțe plătite, prime sau salarii suplimentare, EKB a fost compania care a introdus în 1937 vacanța plătită de 6 zile pe an. Acum pare o măsură insuficientă. În acei ani era o formă de progres social.
Fondatorul mărcii de ceasuri Atlantic – Modelele care au făcut istorie
Succesul major pe care l-a avut lansarea ceasurilor Atlantic pe piață a dus la schimbarea numelui companiei din EKB în Atlantic. Se întâmpla în 1952, la 2 ani după deschiderea primului magazin din afara granițelor Elveției, în Polonia. De ce este atât de important acest moment? Pentru că Polonia și ulterior întreaga piață din sud-estul Europei a devenit cea mai importantă piață de desfacere pentru ceasurile Atlantic. Acestea au reprezentat cel mai vândut brand de ceasuri din Polonia pentru aproape 3 decenii.
Anul 1960 a adus o nouă inovație ce avea să revoluționeze producția de ceasuri de mână: Speed Switch, un mecanism rapid de resetare a datei pentru ceasurile cu calendar, mecanism ce a fost preluat de o mulțime de producători din întreaga lume și este folosit cu succes și astăzi.
În prezent Atlantic are peste 1000 de modele de ceasuri, atât clasice, cât și sport, împărțite în mai bine de 20 de colecții. Unul dintre cele mai celebre modele este Nautilus, ceas ce se comportă exemplar la adâncimi amețitoare, de până la 1000 de metri sub apă. Midasul este și el un model la mare căutare, fiind o alegere excelentă pentru persoanele foarte active datorită carcasei rezistentă la șocuri și zgârieturi. Toate ceasurile Atlantic sunt realizate din oțel inoxidabil, cu o rezistență superioară la coroziune, oțel folosit și la fabricarea diverselor piese ce se folosesc în implanturi medicale.
Leave a Reply